Rasfoiti cu placere...

Las-o sa iasa…

28 Septembrie 2010 3 comentarii

Femeia si din cenusa se ridica… era o vorba, un citat, o cugetare, un aforism, ceva..nu imi aduc aminte exact de unde l-am cules cu mintea si cu inima in acelasi timp; pur si simplu mi-a ramas intiparit in suflet si imi repet in interiorul meu, de fiecare data cand simt ca ar trebui. Insa pe masura ce imi repet, pe atat mi se incetoseaza privirea, mi se ingreuneaza pleoapele, mi se infierbanta ochii si mi se atinteste privirea catre ceva…si raman pentru cateva secunde agatata undeva…dupa care, grabite imi curg lacrimile pe obraz si ma intreb de ce? de ce trebuie sa se ridice? Nu..pur si simplu vrea sa stea jos, ghemuita, in coltul in care i-a tinut de cald in tot acest timp si pur si simplu vrea sa sta acolo si sa lase sa iasa…poate va iesi…

Cateodata cuvintele isi pierd rostul si sensul…daca as putea  rezuma totul in cateva cuvinte, acestea ar suna cam asa:

Daca va fi o zi ploioasa, nu pot sa fac nimic sa o schimb

Ma pot ruga sa iasa soarele, dar acesta nu va opri ploaia…

Se spune ca o privire face cat o mie de cuvinte…sau lipsa ei…

Anunțuri
Categorii:Franturi

Only Hope

21 Septembrie 2010 1 comentariu

”Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful. Love takes no pleasure in other people’s sins, but delights in the truth. It is always ready to excuse, to trust, to hope, and to endure whatever comes.”
Nicholas Sparks

Ultima oara va invitam sa urmariti un film exceptional in opinia mea, City of Angels. De aceasta data va invit sa urmariti povestea sufletului meu… Fiecare dintre noi are mai mult sau mai putin, un film preferat, o melodie preferata, o carte preferata, pe care l-a vizionat, a ascultat-o, a citit-o de nenumarate ori.  De ce facem asta? Pentru ca simturile noastre, vizual si auditiv, ne leaga strans de afectivitate si ne induce afectele ce ne infrumuseteaza sufletul. Asociem trairile virtuale din fictiunea respectiva cu realitatea noastra si ne stimuleaza placut, amintiri, evenimente, secvente, episoade, proiectii si nu numai.

A walk to remember, este o capodopera a nasterii si a trezirii celui mai frumos sentiment din lume: dragostea neconditionata, indiferent de etapa in care te afli, de societate, de viata ta si a celorlalti, de sanatate, de orice…Ne arata ca viata inseamna sa traiesti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, desi un cliseu pe atat de des folosit,  pe atat de adevarat. As putea sa scriu pagini intregi despre trairile si invatamintele oferite de aceasta poveste, insa tot farmecul ei poate fi interiorizat numai vizionand-o… Asadar va invit sa patrundeti prin randurile lui Nicholas Sparks, autorul acestui roman de exceptie, care descrie iubirea ca fiind:

Love is like the wind, you can’t see it, but you can feel it…

Categorii:Despre...

Nu am invatat…

19 Septembrie 2010 4 comentarii

Din primele clipe ale existentei noastre, chiar si inainte de a pasi in aceasta lume, cand inca nu suntem decat un suflet si un spirit ce insotesc o materie inca nedefinita, invatam. Din momentul in care respiram si luam contact cu viata celorlalti, parasind-o pe a noastra,  prin plansul unui nou-nascut, invatam. Prin primi pasi pe care reusim sa ii facem, cu genunchii si palmele rosii de la atatea incercari de ne sustine singuri si de la atatea pierderi ale echilibrului, din momentul in care ne ridicam si incercam din nou sa facem primul pas, invatam. Cand pasim pentru prima oara pragul clasei noastre si ne asezam in banca, oferind o floare persoanei ce ne va ramane in suflet pentru toata viata ca primul mentor, invatam. Din primele priviri, din prima strangere de mana, din primul sarut, din prima emotie a unei trairi ce o vei pastra in suflet toata viata, invatam. La primul esec si examen picat, la prima despartire si inima ranita, la prima cearta si descatusare a trairilor adolescentine, la prima lacrima pentru cineva drag, invatam. Cand pasim in viata alaturi de sufletul pereche, cand ea, viata iti este binecuvantata prin minunea nepretuita a primului copil, cand ne cumparam prima casa, primul cuibusor al nostru, invatam. Invatam incontinuu, prin ceea ce vedem in fata noastra, prin ceea ce ne spun ceilalti, prin ceea ce ne arata societatea, invatam prin exemplul celorlalti si nu numai.

Astfel crestem, devenim adulti, pregatiti pentru viata, asa cum o “viata” intreaga, societatea ne-a invatat de altfel. Si traim…

Insa…Insa cand dam de momente dificile in viata noastra, cand pierdem pe cineva drag, cand sufletul ne este atat de mic si nepuntincios incat te simti lipsit de forta de a lupta, cand viata bate cu putere in directia opusa asemenea unui vant puternic prin care incerci sa pasesti inainte si abia reusesti cu pasi mici sau incerci si totusi nu reusesti decat sa ramai pe loc, cand totul in jurul tau isi  pierde din sensul ce il aveai, din ceea ce ai “invatat” o viata intreaga, cand incerci sa te ridici si genunchii si palmele rosii nu mai reusesc sa te sustina asa cum o faceau cand ai pasit prima oara, atunci…atunci cum reusim sa ridicam capul si sa putem privi inainte, cand nimeni nu ne-a invatat cum sa facem asta?…..cand nimeni nu te-a invatat cum sa iti stergi lacrimile, cand nimeni nu te-a invatat cum sa tragi aer in piept si sa ridici capul, cand nimeni nu te-a invatat sa iti opresti inima sa planga, cand nimeni nu te-a invatat sa privesti cerul si nu stelele, cand nimeni nu te-a invatat sa iei doar ceea ce ai nevoie si sa pornesti in drumul tau, cand nimeni nu te-a invatat sa nu iti mai fie frica si sa privesti doar inainte, sa lasi zambetul sa iti lumineze fata, sa lasi destinul sa iti tina de cald…

Am invatat ca nu am invatat multe in viata…

Inchei printr-o poezie a lui Octavian Paler pe care putem fiecare dintre noi sa o completam acolo unde exista si au ramas “spatiile libere”…

Octavian Paler – Avem timp

08 Mai 2006


Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI  sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti  cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Categorii:Franturi

Ce n-as da sa fiu copil din nou…

14 Septembrie 2010 5 comentarii

Ce n-as da sa fiu din nou copil…

Cred ca fiecare dintre noi a rostit aceste cuvinte macar o data in viata lui si in acele momente si-a trecut ca un film vechi, printr-o succesiune de imagini mai mult sau mai putin reusite, revenind chiar aleatoriu, imagini din copilarie, preadolescenta, adolescenta sau chiar tinerete, si oftam incet, cu un zambet un pic ridicat pe unul din colturile gurii, zambet care ne duce inapoi si clipim pt o secunda, lipindu-ne parca pleoapa greoaie de genele de jos ale ochiului “umflat” in lacrimi fericite de amintiri…

Tot ce imi doream atunci era sa cresc, sa ma fac mare, sa pot face anumite lucruri pe care parca am asteptat atat de mult sa le fac. De ce ma grabeam atat sa cresc, nu stiu… Clipesc acum greoi aducandu-mi aminte de toate jocurile preadolescentei cand iti apareau primii fluturasi si cand simteai ca lumea e a ta, doar la o simpla intalnire a privirilor, sau ca viata e in mainile tale si poti face orice in lumea asta, in perioada adolescentei cand cunosteai cu adevarat fiorii dragostei si nebuniei de a te indragosti pentru prima data. Zambesc acum cu coltul drept al gurii, ridicat, aducandu-mi aminte de jocurile de litere ale numelor celor doi protaginisti ai romantei, pentru a calcula procentul iubirii innascute sau jocurile de intrebari si raspunsuri ce defineau asa numitele caietele de amintiri…cine nu a avut in viata ei/lui un caiet de amintiri?…acum zambesc cu ambele colturi ale gurii, ridicate…Cine nu a avut lumea la picioare in prima noapte cand a plutit la un simplu sarut sau o simpla mangaiere, la un simplu te iubesc, venit din inima si fara a cere nimic in schimb? Cine nu a zburat cu adevarat la prima noapte de dragoste si a te iubescului in toata puterea lui…?

De ce ne grabim sa crestem si sa avem totul? La ce ne trebuie totul, cand de fapt nu mai avem acea inocenta si acea nebunie in noi, nu mai reusim sa ne bucuram de lucrurile mici si de nimicul vietii…? Poate ca fiecare etapa a vietii isi are rostul ei si poate ca important este asa cum spunea o vorba inteleapta: sa nu te incapatanezi sa ramai prea mult intr-o etapa a vietii tale, pentru ca risti sa pierzi prezentul si viitorul si mai ales viata in adevaratul ei sens. Poate…

Imi aduc aminte insa, cand aveam 17 ani, ca imi spuneam in repetate randuri, robotizat de altfel, ca acesti ani sunt cei mai frumosi si nu o sa ii mai intalnesc niciodata, si ca trebuie sa-i traiesc cat mai frumos si sa mi aduc aminte mereu. Mecanic si ghidata dupa ceea ce auzeam si eu “prin batrani” asa am facut si in sufletul meu aceasta varsta a ramas varsta mea de aur…Iar daca ar fi sa ma intorc in timp, as face aceleasi lucruri si as trece prin viata la fel pas cu pas, firicel de praf cu firicel de praf, sutime de secunda cu sutime de secunda…N-as schimba nimic, nu mi-as lua nimic din experienta acumulata sau sufletul matur si intelept, nici macar o camera digitala :-)), as pastra totul in sufletul meu asa cum imi aduc aminte si acum, pentru ca aceasta este valoarea vietii mele: sufletul plin de amintiri, plin de o viata frumoasa si plin de o viata asa cum e ea, cu bune si rele…

Ce n-as da sa fiu din nou copil, insa doar in suflet si numai acolo… 🙂



Categorii:Banal

Eu si cu Mine

4 Septembrie 2010 1 comentariu

Voi aborda un subiect sensibil si mult dezbatut de cand e omenirea. Un subiect care a ghidat si format de-alungul evolutiei intreaga omenire, care a condus si a manipulat intr-o oarecare masura fiinta umana, care a starnit controverse, reactii, pareri, a condus catre anumite moduri de viata si conceptii de viata, care s-a nascut din istorie si adevaruri dar si in acelasi timp din nimic: credinta.

Nu voi incerca sa creez eu o definite, nu voi incerca sa redau spusele altora, nu voi incerca sa o atest prin argumente si dovezile concrete si mai putin palpabile aduse in fata noastra de-alungul timpului, nu voi incerca sa transmit anumite mesaje si idei, nu voi incerca sa conving sau sa desfiintez anumite conceptii si judecati la urma urmei. Nu voi incerca sa fac nimic, ci doar sa simt si sa inteleg. Doua verbe ce se opun prin relationarea lor catre functiile si actiunea ce o au prin definitie: a simti=legata de afectivitate, o actiune ce nu poate fi masurata, relationata catre suflet, iar a intelege=o actiune ce duce catre procesul gandirii, implicit creierul, prin urmare relationata catre concret si masurabil, catre analiza si rezultat, efect. Simple cuvinte, simple actiuni, simple exemple spre a descrie conflictul ce se afla in fiecare dintre noi, conflictul ce persista in fiecare dintre noi de-alungul intregii vieti, conflict ce il stingem cateodata in favoarea uneia dintre cele doua dimensiuni date ca exemplu, sau dimportiva conflict ce se adanceste in noi, insa totusi tot in favoarea uneia dintre ele…

Suntem cuprinsi de De Ce-uri de la varsta prescolara, de cand incepem sa silabisim primele cuvinte, si le purtam cu noi toata viata. Incercam sa aflam raspunsuri, sa ne domolim foamea acesta a De Ce-urilor. Caracaterizati ca fiinte umane prin gandire, logica, simt si intelegere, construiti fiind pe principiul relativ simplu si acceptat: cauza-efect; ajunsi in punctul in care acest principiu, banal pana la urma, este desfiintat, atunci…atunci ne nascocim, ne nastem, ne cream credinta. Un reper in care ne gasim si regasim intelesurile, in care ne adancim, care de fapt ne ofera echilibrul interior. Desi, da, o sa veniti sa imi spuneti, ca te nasti intr-o credinta, esti crescut si indoctrinat intr-una, te dezvolti pe parcusul intregii vieti inca de la nastere intr-o credinta; eu vin si afirm, cu riscul de a crea o definitie implicita, ca aceea nu este credinta, este doar propagarea indirecta si directa a unor mesaje, conceptii, judecati chiar, ca spre exemplu asemenea normelor sociale pe care le asimilam incontinuu cu sau fara efort, vointa si accept. Credinta apare cu adevarat in momentul cand o cauti, in momentul cand o constientizezi, cand o asimilezi voit si mai ales o simti si o intelegi, tu cu tine si nimeni altcineva, nu societatea, nu istoria transmisa prin scris si oral, nu lacasurile culte, nimic, doar tu si cu tine.

Nu cred ca exista timp si resurse materiale sa isi exprime fiecare fiinta umana de pe planeta asta opinia sa in ceea ce priveste acest concept, fie ea ordinara, fie ea mai inteleapta, fie ea umila. Si nici nu cred ca e necesar…Totul este inauntrul nostru si as vrea sa aduc in vedere din nou una dintre vorbele celebre ale unui om de stiinta A. Einstein, care a sustinut ca, pe masura ce studia mai mult universul, pe atat de tare credea tot mai mult intr-o putere supranaturala:

Este posibil ca totul sa fie scris stiintific, dar nu ar avea sens, este ca si cum ai scrie o simfonie de Beethoven ca o variatie intre presiunile de unda. Cum s-ar descrie senzatia unui sarut sau „te iubesc” al unui copil?

Categorii:Franturi

Omul secolului

3 Septembrie 2010 1 comentariu

Atunci cand ne gandim la un geniu sau o personalitate importanta ce a adus un mare aport omenirii, primul nume asupra caruia ne oprim este Albert Einstein. Cel mai renumit om de stiinta al secolului 20, fizicianul german Albert Einstein ne-a ramas intiparit in memorie asemenea unui geniu de multe ori neinteles, care prin natura sa, dadea cuvintelor alte intelesuri si le potrivea intr-o maniera proprie in functie de contexte diferite. Iata asadar, cateva din frazele lui celebre, un joc de cuvinte, nascut prin convingerea sa ca oricine isi poate dezvolta intelectul uman in functie de dorintele sale.

Exista doua feluri in care viata poate fi traita: Prima este a gandi ca nimic nu este o minune. A doua este a gandi ca totul este o minune. De ceea ce sunt sigur este ca Dumnezeu exista.

Este posibil ca totul sa fie scris stiintific, dar nu ar avea sens, este ca si cum ai scrie o simfonie de Beethoven ca o variatie intre presiunile de unda. Cum s-ar descrie senzatia unui sarut sau „te iubesc” al unui copil?

Exista doua lucruri infinite, universul si prostia umana, dar nu sunt prea sigur de prima, de a doua se poate observa cum ne distrugem singuri doar pentru a demonstra cine poate mai mult.

Nu ma gandesc la viitor, va veni el oricum.

Sper sa nu fim un vis al lui Dumnezeu, sau viitorul nostru va fi foarte relativ.

Daca A inseamna fericire, atunci formula este: A=X+Y+Z, unde X este munca, Y este joaca si Z inseama a-ti tine gura inchisa.

Baga limba 🙂

Categorii:Cugetari celebre

Comunicarea codata

2 Septembrie 2010 1 comentariu

Desi de mici, de pe bancile scolii, suntem invatati cu materii de sine statatoare, ca limba si literatura romana este diferita de matematica, de fizica s.a.m.d., ca prima este mai mult o arta, privita empiric, pe cand a doua si a treia reprezinta stiinte exacte si fixe. Totusi mai tarziu descoperim ca ele se intrepatrund si legaturile intre ele sunt mai mult decat necesare, ajungand astfel sa definim conceptul de interdisciplinaritate, tot mai des abordat astazi, chiar din primele contacte cu bancile scolii, in opinia mea fiind extrem de important si cu cat copiii invata de mici sa relationeze conceptele si informatiile dobandite, cu atat isi vor dezvolta pe viitor capacitatea de sistematizare, de comparatie, de a trece prin filtrul personal si a emite propriile conceptii si propriile judecati.

Pentru a exemplifica acest aspect as vrea sa va aduc in vedere cat de fascinanta este numerologia, dar mai ales criptografia care este insasi prin definitie “stiinta scrierilor secrete”. Cel mai simplu mod de criptare este Patratul lui Polybe, unul banal dar in acelasi timp foarte simplu:

1

2

3

4

5

1

a

b

c

d

e

2

f

g

h

ij

k

3

l

m

n

o

p

4

q

r

s

t

u

5

v

w

x

y

z

Iata si cum putem utiliza acest patrat pentru a codifica mesajul ce vrem sa il comunicam, spre exemplu pentru litera A vom folosi cifra 11, pentru litera K vom folosi cifra 25, pentru  litera V cifra 51, iar pentru litera  S cifra 43 s.a.m.d. Un mod de comunicare ce implica atat numerologia, cat si transmiterea informatiilor pe cale scrisa.

Convorbire placuta 🙂

24 14 15 15      35 42 15 31 45 11 44 11     14 15     35 15:

http://www.amaliadarie.wordpress.com



1

2

3

4

5

1

a

b

c

d

e

2

f

g

h

ij

k

3

l

m

n

o

p

4

q

r

s

t

u

5

v

w

x

y

z

Categorii:Idei interesante
%d blogeri au apreciat asta: