Arhiva

Archive for the ‘Banal’ Category

Is more than a dream…

20 Iunie 2011 Lasă un comentariu

Dreams.. what are they? what will they do for you if you’ll reach them?.. in fact, what’s a dream?

Something that you’re thinking about it like a sunset ends up in a sunrise, like a moan of pain which ends in a baby cry, like the light bare arms stretched in the sun, like the sheet that I clip through my fingers, with his sigh beside my neck, like running on the beach to the sea, knowing there’s no end in there.. That’s my dream world… and I wanna live in a dream!

What’s your dreamworld?…

Categorii:Banal

Ce n-as da sa fiu copil din nou…

14 Septembrie 2010 5 comentarii

Ce n-as da sa fiu din nou copil…

Cred ca fiecare dintre noi a rostit aceste cuvinte macar o data in viata lui si in acele momente si-a trecut ca un film vechi, printr-o succesiune de imagini mai mult sau mai putin reusite, revenind chiar aleatoriu, imagini din copilarie, preadolescenta, adolescenta sau chiar tinerete, si oftam incet, cu un zambet un pic ridicat pe unul din colturile gurii, zambet care ne duce inapoi si clipim pt o secunda, lipindu-ne parca pleoapa greoaie de genele de jos ale ochiului “umflat” in lacrimi fericite de amintiri…

Tot ce imi doream atunci era sa cresc, sa ma fac mare, sa pot face anumite lucruri pe care parca am asteptat atat de mult sa le fac. De ce ma grabeam atat sa cresc, nu stiu… Clipesc acum greoi aducandu-mi aminte de toate jocurile preadolescentei cand iti apareau primii fluturasi si cand simteai ca lumea e a ta, doar la o simpla intalnire a privirilor, sau ca viata e in mainile tale si poti face orice in lumea asta, in perioada adolescentei cand cunosteai cu adevarat fiorii dragostei si nebuniei de a te indragosti pentru prima data. Zambesc acum cu coltul drept al gurii, ridicat, aducandu-mi aminte de jocurile de litere ale numelor celor doi protaginisti ai romantei, pentru a calcula procentul iubirii innascute sau jocurile de intrebari si raspunsuri ce defineau asa numitele caietele de amintiri…cine nu a avut in viata ei/lui un caiet de amintiri?…acum zambesc cu ambele colturi ale gurii, ridicate…Cine nu a avut lumea la picioare in prima noapte cand a plutit la un simplu sarut sau o simpla mangaiere, la un simplu te iubesc, venit din inima si fara a cere nimic in schimb? Cine nu a zburat cu adevarat la prima noapte de dragoste si a te iubescului in toata puterea lui…?

De ce ne grabim sa crestem si sa avem totul? La ce ne trebuie totul, cand de fapt nu mai avem acea inocenta si acea nebunie in noi, nu mai reusim sa ne bucuram de lucrurile mici si de nimicul vietii…? Poate ca fiecare etapa a vietii isi are rostul ei si poate ca important este asa cum spunea o vorba inteleapta: sa nu te incapatanezi sa ramai prea mult intr-o etapa a vietii tale, pentru ca risti sa pierzi prezentul si viitorul si mai ales viata in adevaratul ei sens. Poate…

Imi aduc aminte insa, cand aveam 17 ani, ca imi spuneam in repetate randuri, robotizat de altfel, ca acesti ani sunt cei mai frumosi si nu o sa ii mai intalnesc niciodata, si ca trebuie sa-i traiesc cat mai frumos si sa mi aduc aminte mereu. Mecanic si ghidata dupa ceea ce auzeam si eu “prin batrani” asa am facut si in sufletul meu aceasta varsta a ramas varsta mea de aur…Iar daca ar fi sa ma intorc in timp, as face aceleasi lucruri si as trece prin viata la fel pas cu pas, firicel de praf cu firicel de praf, sutime de secunda cu sutime de secunda…N-as schimba nimic, nu mi-as lua nimic din experienta acumulata sau sufletul matur si intelept, nici macar o camera digitala :-)), as pastra totul in sufletul meu asa cum imi aduc aminte si acum, pentru ca aceasta este valoarea vietii mele: sufletul plin de amintiri, plin de o viata frumoasa si plin de o viata asa cum e ea, cu bune si rele…

Ce n-as da sa fiu din nou copil, insa doar in suflet si numai acolo… 🙂



Categorii:Banal

Cateva secunde si atat…

8 Iulie 2010 1 comentariu

Cand patul e inca cald, te trezeste asa subit  alarma telefonului si te smulge din visul atat de dulce. A sosit ora, trebuie sa te trezesti si sa te pregatesti pentru o noua zi. Asta am si facut, desi somnul ma tragea inapoi in pat, nedormind de ceva vreme sanatos, ma mai amageam cateva minute; dar hai inca 5 minute si uite asa am ajuns la o jumatate de ora in plus. Ma pregatesc pentru activitatile ce trebuie sa le desfasor (adica una la numar, dar suna mai interesant la plural) si cu o lene desavarsita ies din casa. Pe drum incep sa ma intristez si stresez  de treaba ce o aveam si merg cu un pas din ce in ce mai repejor, desi nu aveam nici o graba. O zi frumoasa, soare, lumea a iesit in parcuri si se simte inca mirosul marii, litoralul inca isi intindea aripile pana aproape de strada pe care mergeam si simteam efetiv in nari, gustul sarat al marii. Un sentiment minunat.

Ajung intr-un final la destinatie si rezolv o parte mica din treaba, mai nimic de fapt…Ma intristez cumplit, fiind ceva hotarator pentru  viitorul meu  si efectiv ma napadesc lacrimile pe strada. Incerc sa mi le inadus si reusesc  sa o fac in cateva secunde.

Mi se intampla de multe sa merg pe strada, mai ales cand sunt si in plimbare si sa imi treaca o mie si una de ganduri si sa ma gandesc la viata mea. Asta am facut si de aceasta data si gandurile negre si tulburatoare ma invadau. Grabesc pasul, sa ajung la urmatoarea destinatie (a, stai ca déjà sunt doua activitati, deci am avut dreptate sa folosesc pluralul), unde m-a pocnit ceva parca…Ceva ce ma mai pocnea si in trecut, dar de mult nu am mai avut sentimentul acesta: si anume ca vreau sa traiesc si sa ma bucur de viata si de tot ce imi poate da ea. De ce? Pentru cateva secunde, am stat in fata unui nou nascut, care plangea din toate incheieturile, dar o creatura minunata, superba, nu exista cuvinte sa o poti descrie. Am “comtemplat” bebelul prêt de cateva secunde, pana la minute si am uitat cat de mult  imi doresc si eu unul, cat de mult imi doresc sa ma trezeasca noaptea sa ii dau sa manance, cat de mult imi doresc sa simt dragostea materna si sa plutesc de fericire cu el in brate…Mi-am dat seama ca am atatea de trait si simtit, toate ce le visam odata, toate ce credeam odata ca vor fi in viata mea, toate imi treceau prin fata ochilor si le vedeam acolo, in amarata aia de posta, in care stateam la coada.

Pentru cateva secunde, m-am oprit din toata nebunia vietii si tristetea ce ma invadase si am redescoperit bucuria de a trai viata si a-ti dori sa traiesti…

….si ziua s-a sfarsit cu mine scriind toate acestea..

Categorii:Banal

O stare banala

30 Iunie 2010 5 comentarii

Stau de cateva minute cu ochii in tastatura si ma gandesc daca sa pun pe hartia electronica gandurile mele, daca ma voi simti mai bine dupa ce imi astern cateva din cele ce nu ma lasa acum sa dorm, din cele ce ma tin treaza de atatea ori…

Cred ca fiecare dintre noi, s-a oprit pt cateva secunde, daca nu mai mult, si si-a trecut prin fata ochilor ca un fulger, viata sa, ce a realizat in aceasta viata, unde se situeaza acum, ce a adus el omenirii, dar de fapt ce a adus el celor din jur.

La cei 25 de ani ai mei, ma gandesc la toate acestea, creierul meu simte dinadins cele doua emisfere ale sale, numai ca de aceasta data o face constient si cu alt scop; incearca sa puncteze ca intr-o analiza SWOT asa numita viata, evenimente, fapte, sentimente, trairi, oameni… Sa fie oare imparteala aceasta ridicola a secolului si aflandu-ma la sfert de veac, indirect incepe procesul de introspectie, care parca devine din ce in ce mai profund..? Cert este ca balanta in care m-am nascut de altfel ca semn zodiacal, inclina si balanseaza intr-o continua neliniste si lasa loc de trecere indoielii, ce imi invadeaza sufletul putin cate putin. Incep sa filozofez despre viata, despre trairi, despre ceea ce reprezint si pana la urma despre ceea am adus bun celorlalti.

De ajuns la vreo concluzie nu am facut-o…doar la o simtire ce ma apasa tot mai mult, aceea ca nu stiu de ce trebuie sa pierdem in viata ceea ce iubim mai mult? Atatea intrebari, fara raspunsuri si atatia ochi inchisi, inchisi de lunga asteptare a raspunsurilor ce nu mai apar…



Stau de cateva minute cu ochii in tastatura si ma gandesc daca sa pun pe hartia electronic a gandurile mele, daca ma voi simti mai bine dupa ce imi astern cateva din cele ce nu ma lasa acum sa dorm, din cele ce ma tin treaza de atatea ori…

Cred ca fiecare dintre noi, s-a oprit pt cateva secunde, daca nu mai mult, si si-a trecut prin fata ochilor ca un fulger, viata sa, ce a realizat in aceasta viata, unde se situeaza acum, ce a adus el omenirii, dar de fapt ce a adus el celor din jur.

La cei 25 de ani ai mei, ma gandesc la toate acestea, creierul meu simte dinadins cele doua emisfere ale sale, numai ca de aceasta data o face constient si cu alt scop; incearca sa punteze ca intr-o analiza SWOT asa numita viata, evenimente, fapte, sentimente, trairi, oameni… Sa fie oare imparteala aceasta ridicola a secolului si aflandu-ma la sfert de veac, indirect incepe procesul de introspective, care parca devine din ce in ce mai profund..? Cert este ca balanta in care m-am nascut de altfel ca semn zodiacal, inclina si balanseaza intr-o continua neliniste si lasa loc de trecere indoielii, ce imi invadeaza sufletul putin cate putin. Incep sa filozofez despre viata, despre trairi, despre ceea ce reprezint si pana la urma despre ceea am adus bun celorlalti.

De ajuns la vreo concluzie nu am facut-o…doar la o simtire ce ma apasa tot mai mult, aceea ca nu stiu de ce trebuie sa pierdem in viata ceea ce iubim mai mult .Atatea intrebari, fara raspunsuri si atatia ochi inchisi, inchisi de lunga asteptare a raspunsurilor ce nu mai apar…

Categorii:Banal
%d blogeri au apreciat asta: