Arhiva

Archive for August 2010

Recenzie de film

28 August 2010 1 comentariu

Cel mai dificil nu este sa iti propui sa ajungi undeva, cineva, ci sa ajungi acolo intr-adevar…

Cel mai dificil nu este sa realizezi ceva, ci sa indraznesti sa visezi la altceva…

Cel mai dificil nu este sa mergi pe un drum, ci sa pasesti spre el…

Cel mai dificil nu este sa privesti, ci sa te privesti…

Cel mai dificil nu este sa dai nastere, ci sa sa te (re)nasti…

Cel mai dificil nu este sa te ridici inconstient, ci sa simti cum cazi constient…

Cel mai dificil nu este sa mergi inainte, ci sa privesti inapoi…

Cel mai dificil nu este sa plangi si sa regreti, ci sa zambesti si sa intelegi…

Cel mai dificil nu este sa zbori, ci sa te inalti…

Cel mai dificil nu este sa ajungi undeva, ci ceea ce vei face cand vei ajunge acolo…

Dar nimic nu este dificil de fapt, nu exista nimic din ce nu poti face!

Va invit sa urmariti filmul “City of Angels”, o productie americana din 1998, avandu-i in rolurile principale pe Nicolas Cage si Meg Ryan, http://en.wikipedia.org/wiki/City_of_Angels_%28film%29 . O drama romantica in care mesajul transmis este cu totul deosebit: nu conteaza conditia in care te afli, nu conteaza contextul, realitatea, mediul social, momentul din viata ta, deoarece totul este posibil! Iti poti depasi conditia, atinge idealurile (care sunt doar o conditie a functionarii armonioase a societatii umane), implini visele, trai viata asa cum iti doresti. Poti face orice in viata…

Povestea filmului duce catre o fictiune a sufletului fiecaruia dintre noi. Suntem inchisi in propria captivitate, zidurile ce-l inconjoara ne protejeaza de tot ceea ce se regaseste in jurul nostru, respingand atat binele , cat si raul, iar in momentul cand ne expunem, riscurile sunt multiple. Asa cum spun si versurile soundtrack-ului acestui film http://www.youtube.com/watch?v=FpO9MSEWpxc&feature=related , trebuie “sa sangerezi, ca sa stii ca traiesti”. Cateodata in viata trebuie sa simti durerea pentru a simti ca traiesti, mesajul principal transmis fiind acela ca viata inseamna un drum neincetat de salturi si piedici, pe care il parcurgi in speranta de a ajunge undeva…unde? Niciodata nu vom afla, pentru ca odata ajunsi, ni se asterne cararea unui alt drum… Important este ca in final, sa simtim ca totul a meritat, asa cum ne spune si Seth (interpretat de Nicolas Cage) spre sfarsitul filmului : “I would rather have had one breath of her hair, one kiss of her mouth, one touch of her hand, than eternity without it”, restul invatamintelor urmand sa le descoperiti singuri vizionand filmul…

Anunțuri
Categorii:Despre...

Stop it in time…

26 August 2010 2 comentarii

“Viata inseamna salturi cu parasuta, inseamna risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa de a ajunge in punctul tau cel mai inalt, de a te simti nemultumit cand nu reusesti sa o faci” spunea Paulo Coelho

Ce este viata pana la urma?….

Cand te uiti in urma si cauti salturile cu parasuta, care de fapt sunt doar salturile de pe un picior pe altul, in cel mai bun caz de pe o stanca de cativa centimetri..

Cand te uiti in urma si cauti riscurile, avantul tau in viata si curajul de a lupta si nu gasesti decat siguranta si comoditatea, teama de a simti viata cu adevarat..

Cand te uiti in urma si esti  jos, ai cazut si nu e nimeni sa te ridice, sa iti intinda o mana pe care cu  sufletul deschis si plin recunostinta ai prinde-o si nu i-ai mai da drumul si atunci..atunci te ridici singur..

Cand te uiti in urma si esti mereu nemultumit de conditia ta, de punctul in care te afli, de viata pe care o ai..

Sau poate contrar a tot, cand te uiti in urma si sufletul iti zambeste cu o admiratie inimaginabila catre muntii escaladati si catre drumul parcurs pana sus..in varful muntilor..

Oricum ar fi, suntem tot mai patrunsi de cotidian, de obisnuit, de rutina, de nimicul de zi de zi. Ne robotizam pe zi ce trece, datorita a multor factori ce tin in primul rand de mediul in care traim, de familia noastra, de mica “societate” in care ne invartim. Uitam sa simtim viata in adevaratul ei sens, uitam sa ne bucuram de nimicurile unei zi banale, de oamenii din jurul nostru, de un simplu zambet, de o simpla vorba venita din suflet. Anormalul a devenit normal, am desfiintat incet limita intre normalitate si anormalitate, suntem intr-o continua fuga dupa “ceva”, dupa achizitii materiale si “sufletesti”. Ne intocmim planuri, liste, proiecte de viitor: sa vizitam, sa dam nastere diverselor proiecte personale, sa cumparam, sa achizionam, sa ne imbogatim “sufletele”, dar omitem cu desavarsire sa ne preocupam de sufletul nostru, cel care de fapt ne infrumuseteaza si ne defineste ca fiinte umane.  Ce inseamna de fapt sa faci ceva pentru sufletul tau? Inseamna sa te opresti pentru cateva secunde din nebunia vietii tale si sa privesti inauntrul tau cu adevarat. Sa traiesti ca si cum maine nu ai mai fi, ca si cum azi e ultima zi in care mai poti vedea un rasarit sau un apus, sa reusesti sa iti lasi sufletul sa zboare cu adevarat…

Tot Paulo Coelho ne invata ca “dragostea nu este in celalalt, este in noi insine, noi o trezim”, trebuie asadar doar sa o descoperim si sa o lasam sa ne invite sufletul intr-un dans fara final, cu pasi alerti, vioi sau lenti, “dar pentru trezirea asta avem nevoie de un altul”…

Va indemn sa va opriti pentru o zi, din ritmul alert al vietii in care traiti si  sa va ganditi cu adevarat la ceea ce reprezentati in viata voastra, sa reflectati asupra a tot ceea ce va inconjoara si asupra voastra, un mic proces de introspectie, in urma caruia sa va apreciati mult mai mult, sa va apreciati sufletul mult mai mult, sa il considerati prioritar in viitorul vostru, sa zburati pt o zi…



Categorii:Franturi

Tu ce masca ai purtat astazi?….

22 August 2010 4 comentarii

Masca… Un termen atat de frecvent  folosit atat in arta, literatura cat si in stiintele exacte, in genere sub o conotatie figurativa. Desi nu il auzim rostit, totusi il folosim inconstient si constient in acelasi timp. Chiar si in psihologie il utilizam, incercand sa ii dam un sens  intre arta si stiinta exacta, de fapt prin definitie capatat. Astfel ca masca incepe sa capete, in opinia mea, un aspect tot mai important in viata noastra, daca nu cel mai important. Atunci cand realizam acest fapt, fragilitatea si sensibilitatea din noi iese usor printre fisurile déjà aparute, insa nesimtite inca.. Cu totii purtam in fiecare zi, aproape in fiecare clipa cate o masca, masca ce deseori ne induce irealul, o fictiune ce se naste din momentul cand ne punem masca.

Avem tendinta usoara de a asocia masca cu chipul fiecaruia, insa aceasta nu se reduce doar la infatisarea exterioara, ci se extinde pe intreg universul nostru interior si spatiul intim al fiecaruia. Nu ne mascam doar privirea, zambetul usor trist, mainile incrucisate ce asteapta timide o imbratisare, ci ne “mascam” cu totul, sufletul fiind primul in aceasta piesa de teatru pana la urma…  Atat de des purtam aceste masti incat linia dintre ireal si real este atat de fina, ajungand deseori sa ne identificam cu masca propriu-zisa. Unii dintre noi traiesc ani, o viata si nu reusesc sa faca aceasta delimitare, care de altfel este fatala in opinia mea.  Aceia care la sfarsitul zilei, cand isi astern incet capul pe perna, in intimitatea absoluta si atat de linistita, reusesc sa isi dea masca jos si sa ramana atat de dezgoliti incat sa simta fiorul noptii..aceia reusesc sa se autoidentifice cu adevarat, sa se vada “goi” in fata unei oglinzi in care insa legile fizicii sunt sfidate, imaginea lor ajungand sa refracte sufletul, nu sa il reflecte… Cel mai greu este sa o facem constient si sa reusim sa ne cunoastem pe noi insine cu adevarat.

De cele mai multe ori purtam aceste masti sa reusim sa ne protejam, ajungand deseori sa fim prinsi in propria carapace protectiva…As vrea acum, sa pun capul pe perna si sa reusesc sa imi dau masca jos, sa fiu sincera cu mine insami si sa reusesc sa ies din propria carapace, sa reusesc sa zbor…

Tu ce masca ai purtat astazi?

Categorii:Franturi

Nelinisti…

15 August 2010 1 comentariu

De ce lucrurile, gandurile, simtirile si trairile frumoase vin numai atunci cand sufletul e plin de suferinta? De ce toti oamenii geniali si mari scriitori au creat opere  extraordinare si au redat lumii cugetari si simtiri de o valoare exceptionala in timpul unor mari tragedii din viata lor, in vreme de boala fizica si sufleteasca? De ce ne intoarcem catre acel Ceva sfant doar cand sufletul o cere in agonia chinurilor sale…? De ce nu putem vedea fericirea atunci cand este, ci doar cand nu mai este? De ce trebuie sa vedem jumatatea goala, ca sa o putem simti cu adevarat pe cea plina?

Ma uitam zilele trecute la cateva reportaje ale lui Nick Vujicic, un Om deosebit… Daca veti avea curiozitatea sa ii cititi cateva din scrierile sale de pe blogul sau sa ii vizualizati cateva filmulete, veti gandi asa cum am gandit si eu: un neom  fizic care devine un Om in toata puterea cuvantului… http://www.lifewithoutlimbs.org/ . Si va veti adresa intrebarea pe care mi-am adresat-o si eu: de ce trebuie sa vad un astfel de om, cu o asemenea atitudine si un asemenea suflet, ca sa pot aprecia viata in adevaratul sens al ei?…

Nick Vujicic este un “motivational speaker” , iar printre discursurile sale motivationale aducea in vedere un aspect prin care toti trecem in viata noastra: suntem pusi in viata, in fata propriilor limite, in fata propriilor temeri; atunci ne cunoastem cu adevarat si atunci hotaram sau incercam sa hotaram in ceea ce credem in viata noastra, ne definim propria credinta. Faptul ca zi de zi, ne indreptam sufletul catre Ceva si cautam raspunsuri, alinare, intelegere, pace si fericire pana la urma, iar a doua zi, a treia zi, a doua saptamana, luna, ani chiar si se intampla acelasi lucru: raspunsurile intarzie sa mai apara…cum hotaram sa ne traim viata atunci?

Cum spunea si Nicolae Iorga:                                 

„Viata nu inseamna a trai ci a sti pentru ce traiesti. Cei mai multi traiesc zile, putini traiesc viata…”

Categorii:Despre...
%d blogeri au apreciat asta: